Marinela Strîmbulescu: Sunt de acord ca lucrurile să fie într-un proces continuu de creștere valorică! Dar nu pot fi de acord cu regresul!

În urmă cu un an scriam despre incapacitatea administrației municipiului Târgu Jiu de a avea o viziune coerentă în ceea ce privește dezvoltarea culturală a orașului, în jurul capodoperelor realizate de Constantin Brâncuși.

Cu fiecare zi care trece, ne dăm seama că cei care au câștigat încrederea cetățenilor municipiului Târgu Jiu în anul 2020 sunt departe de a înțelege problematica Brâncuși, cu atât mai mult cu cât dărâmă tot ceea ce s-a construit cu mari eforturi în acest sector în ultimii ani!

Sunt de acord ca lucrurile să fie într-un proces continuu de creștere valorică! Dar nu pot fi de acord cu regresul!

Primăria Târgu Jiu condamnă orașul la involuție, asistăm la modificări regresive majore ale unui spațiu puternic spiritualizat, care ne-ar putea hrăni din toate punctele de vedere.

Lucrarea de pe Calea Eroilor este doar unul dintre exemplele care vorbește de la sine despre batjocura primăriei Târgu Jiu la adresa celui mai important obiectiv al orașului: Ansamblul Monumental Constantin Brâncuși!

Acesta este unul dintre documentele extrem de importante pentru Târgu Jiu, Actul de donare a operelor realizate de Constantin Brâncuși orașului Târgu Jiu, de către Liga Națională a Femeilor Gorjene, condusă de Arethia Tătărescu.

În urmă cu 90 de ani, o asociație, Liga Națională a Femeilor Gorjene dona Primăriei Târgu-Jiu una dintre capodoperele mondiale în aer liber, Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”.

Prin eforturile sisifice ale unor oameni incredibili și cu ajutorul specialiștilor de renume internațional, Ansamblul beneficiază pentru prima oară de un program de mentenanță și întreținere pe termen scurt, mediu și lung, program care a securizat intervenția neadecvată asupra operelor.

Primăria și Consiliul local Târgu-Jiu sunt datoare fiecărui gorjean, dar și memoriei Arethiei Tătărescu să sprijine Centrul de Cercetare și Documentare Constantin Brâncuși în misiunea istorică pe care și-a asumat-o!

De prea mulți ani, Primăria și Consiliul local a tratat cu totală iresponsabilitate și indiferență problema Brâncuși, lăsându-și propria instituție, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” expusă unor jocuri mici și meschine de culise care nu ne fac deloc cinste!

Institutia a reușit prin propriile eforturi să coaguleze în jurul ei instituții de cultură valoroase și personalitățile cele mai marcante la nivel național și internațional în problematica brâncușiană.

Târgujienii trebuie să cunoască aceste realități cât și faptul că toate scandalurile publice din jurul lui Brâncuși sunt create artificial iar în spatele acestora sunt doar interese.

Atât primarul Marcel Romanescu cât și consilierii locali trebuie să se asigure că aceste opere vor rămâne securizate!

Lasă un comentariu