Group Media Press

România a ajuns, din păcate, un pion pe tabla de șah geopolitică a marilor puteri. De la deciziile militare la cele economice și diplomatice, poziția noastră este adesea dictată mai degrabă din afară decât din interior, iar voința națională pare tot mai slăbită în fața unor interese globale. Bucureștiul a devenit un executant fidel, dar rar un partener de dialog egal. Retorica despre „importanța strategică” a României în regiune este adesea doar o fațadă pentru decizii care ne afectează profund, fără ca vocea noastră să fie cu adevărat ascultată.

Asistăm la un context internațional în care conflictele se acutizează, alianțele se consolidează sau se redefinesc, iar România nu pare să-și construiască propria strategie de securitate și dezvoltare, ci să accepte fără rezerve direcțiile impuse. De la implicarea în conflicte care nu ne privesc direct, până la adoptarea de politici economice dictate din afara granițelor, România pare să fi pierdut inițiativa. Mai grav este că liderii politici nu par preocupați de această realitate, ci o încurajează prin obediență și lipsă de viziune.

Această poziționare pasivă este costisitoare. În loc să ne folosim poziția geopolitică pentru a negocia inteligent, suntem folosiți. În loc să construim o politică externă bazată pe interesul național, ne raliem orbește în jurul unor agende străine. În acest timp, societatea românească suportă consecințele: austeritate, scădere a calității vieții, îndatorare, marginalizare culturală și pierdere a identității.

E nevoie urgentă de o regândire a rolului României în lume. Să nu ne mai comportăm ca o colonie ascunsă într-o haină democratică. Să nu acceptăm statutul de țară de sacrificiu în jocurile altora. România are resurse, are potențial, are poziție strategică, dar nu are încă liderii care să valorifice aceste atuuri în interesul cetățenilor săi.

A fi aliat nu înseamnă a fi servil. A fi partener nu înseamnă a tăcea când interesul propriu este călcat în picioare. România trebuie să învețe să spună „nu” atunci când e cazul, să negocieze ferm și să acționeze cu demnitate. Numai atunci va putea ieși din postura de piesă mută și va deveni, în sfârșit, un jucător. Până atunci, vom rămâne un pion pe o tablă de șah pe care alții mută piesele și stabilesc finalul jocului.

Andrei Popete Pătrașcu