Group Media Press

La peste trei ani de la declanșarea războiului din Ucraina, România continuă să ofere sprijin constant vecinului aflat în conflict. Ajutoare umanitare, transporturi, sprijin logistic, facilități pentru refugiați, donații militare și, mai recent, transferuri de sisteme de apărare, toate aceste contribuții sunt prezentate în discursul public drept gesturi firești de solidaritate. Însă, în tot acest timp, statul român a evitat cu grijă să comunice o cifră exactă a cheltuielilor totale. Iar asta ridică semne de întrebare.

Într-un context intern marcat de austeritate, tăieri bugetare și investiții amânate în educație, sănătate sau infrastructură, românii au tot dreptul să ceară transparență. Este legitim ca orice contribuabil să știe câți bani publici au fost direcționați către sprijinul Ucrainei. Fără un raport oficial, suspiciunile și tensiunile nasc întrebări firești: De ce ascunde guvernul aceste date? De ce se evită o dezbatere reală despre costurile solidarității?

Solidaritatea nu trebuie confundată cu obediența necondiționată. Faptul că România a oferit sprijin Ucrainei în mod repetat și consistent, fără o strategie clar comunicată și fără o analiză cost-beneficiu vizibilă publicului, indică mai degrabă o politică externă de mimetism și aliniere automată la deciziile altora. Niciun alt stat din regiune nu a manifestat o asemenea transparență zero. Polonia, Ungaria sau Slovacia, deși membre ale UE și NATO, au avut curajul să își exprime rezervele sau să își tempereze implicarea în funcție de interesul național.

România pare, din păcate, mai preocupată să fie un „stat-colonie” în fața partenerilor externi, decât un guvern responsabil în fața propriilor cetățeni. Chiar și donația recentă a unui sistem de rachete Patriot, extrem de costisitor, a fost decisă fără o consultare reală, fără un vot parlamentar și fără o informare prealabilă a opiniei publice. Când vine vorba de sprijin extern, autoritățile acționează cu discreție, dar când se pun în discuție măsuri de austeritate internă, tot cetățeanului i se cere răbdare și înțelegere.

Într-o democrație autentică, transparența este fundamentul încrederii. România nu trebuie să-și abandoneze valorile în numele unui conflict străin, oricât de justificată ar fi susținerea unei țări invadate. Sprijinul extern trebuie să fie însoțit de responsabilitate internă. Cetățenii au dreptul să știe cât costă solidaritatea, și mai ales dacă o pot susține fără a-și sacrifica viitorul.