Group Media Press

Într-un gest care ar trebui să dea de gândit tuturor liderilor de la București, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că din 2026 profesorii vor primi salarii mai mari, iar studenții burse mai consistente. Asta în condițiile în care Ucraina se află în plin război, cu infrastructura distrusă și cu un buget consumat zilnic de conflictul militar cu Federația Rusă. Cu toate acestea, educația rămâne o prioritate. În România, în schimb, guvernul condus de Ilie Bolojan pare să considere Educația o cheltuială inutilă, o povară bugetară, nu o investiție strategică.

În vreme ce Zelenski alocă fonduri pentru salariile profesorilor și bursele studenților, Guvernul Bolojan taie din burse, îngheață salariile cadrelor didactice și vorbește despre „restructurare” în sistemul educațional. Profesorii din România au fost umiliți ani la rând cu salarii rușinoase, promisiuni amânate și greve ignorate. Elevii, în special cei din medii vulnerabile, au fost lăsați fără burse de merit sau sociale, sub pretextul austerității. Nu războiul a determinat aceste tăieri, ci o lipsă cronică de viziune și voință politică.

Ironia este dureroasă. O țară bombardată, cu PIB-ul prăbușit, găsește resurse pentru a susține dascălii și studenții. O țară „stabilă”, cu pretenții europene, reduce sprijinul exact pentru categoriile care ar trebui protejate în vremuri grele: profesorii care modelează viitorul și elevii care îl vor trăi. Austeritatea nu e o scuză, ci un paravan ideologic în spatele căruia se ascund incompetența și disprețul față de școală.

Guvernul României preferă să investească în consultanță, proiecte fără impact și aparate birocratice umflate. Bolojan și echipa sa au preferat să rupă de la gura elevilor și să înghețe salariile profesorilor, în loc să taie din privilegiile aparatului de stat sau din pensiile speciale. În acest context, exemplul Ucrainei nu este doar contrastant, ci rușinos pentru noi. Pentru că demonstrează că problema nu este lipsa banilor, ci lipsa priorităților corecte.

Zelenski înțelege că un stat fără educație e un stat fără viitor, chiar și – sau mai ales – în vremuri de război. România pare să fi uitat această lecție de bază. Asta nu e doar o greșeală de guvernare, ci o trădare a unei întregi generații. Și o dovadă clară că la București, din păcate, nu războiul distruge educația, ci ignoranța și cinismul celor care o conduc. Cei care continuă să aplaude „soluțiile” regimului de la București fie nu gândesc, fie pur și simplu nu sunt capabili să înțeleagă rolul Educației.

Andrei Popete Pătrașcu