Group Media Press

Decizia președintelui României, Nicușor Dan, de a absenta de la reuniunea Organizației Națiunilor Unite sub pretextul unor „activități interne” este nu doar o greșeală diplomatică, ci și o dovadă clară de provincialism politic. Într-un moment în care contextul internațional devine tot mai tensionat, iar România are nevoie de consolidarea poziției sale externe, liderul statului a considerat că ședințele coaliției și niște discuții cu investitori sunt mai importante decât o scenă globală unde se conturează viitorul geopolitic al lumii.

Să afirmi că „activitatea de președinte” înseamnă doar să promulgi legi, să participi la CSAT și să stai în țară pentru consultări politice interne denotă o viziune îngustă, cu iz de funcționar de birou, nu de lider de stat. Reuniunea ONU nu este o întâlnire festivistă, ci o platformă de dialog unde se discută teme fundamentale – de la securitate și economie globală, la schimbări climatice și crize umanitare. Absența României de la un astfel de eveniment nu trece neobservată și transmite un semnal clar: nu avem nimic de spus în lume.

Mai grav este că, în loc să recunoască greșeala, Nicușor Dan justifică absența printr-o comparație ridicolă: „Am avut ședință de coaliție”. De parcă asta nu se putea reprograma. Și dacă aceste activități sunt atât de „neamânabile”, de ce nu au existat aceleași priorități când președintele și-a luat timp să meargă în vizite relaxate prin Republica Moldova? Unde era urgența atunci? Sau în fața camerelor de luat vederi totul devine brusc „de interes național”?

În plus, trimiterea Oanei Țoiu, un politician lipsit de experiență diplomatică, la o întâlnire de asemenea anvergură, este o insultă adusă prestigiului României. Ministerul de Externe nu este o platformă de promovare internă a figuranților de partid, ci o instituție care trebuie să gestioneze cu finețe interesele țării în relațiile internaționale. Ori, în lipsa unui lider real, România pare tot mai mult un stat cu steagul pus, dar fără voce.

Lumea se reașază, iar România este absentă de la masa deciziilor. Asta nu e strategie, e neglijență. E mediocritate politică ambalată în justificări sterile. Președintele României nu este un administrator de urgențe interne, ci un reprezentant al națiunii în afara granițelor. Ori Nicușor Dan pare că refuză acest rol, preferând să se joace de-a echilibrul coaliției, în loc să-și exercite mandatul în plenitudinea lui.

Dacă președintele României fuge de marile scene ale lumii și lasă diplomația pe mâna incompetenței, atunci nu ne mai mirăm de ce vocea țării noastre este tot mai slabă în organismele internaționale. România nu poate fi reprezentată la ONU cu o agendă de cartier.

Andrei Popete Pătrașcu