Categorie: Editorial
-
Moartea zimbrilor din Munții Țarcu, ignorată de ministra Buzoianu

Peste 20 de zimbri din Munții Țarcu au murit recent, reprezentând aproape 10% dintr-o populație de aproximativ 300 de exemplare din Armeniș, în Caraș-Severin. Cauza, o infestare parazitară masivă, a fost confirmată de specialiști. În orice stat responsabil, o asemenea pierdere de faună protejată ar fi generat reacții rapide, anchete, asumări publice și măsuri de…
-
Editorial | Nicușor Dan este incapabil să reprezinte România pe plan extern

Decizia președintelui României, Nicușor Dan, de a absenta de la reuniunea Organizației Națiunilor Unite sub pretextul unor „activități interne” este nu doar o greșeală diplomatică, ci și o dovadă clară de provincialism politic. Într-un moment în care contextul internațional devine tot mai tensionat, iar România are nevoie de consolidarea poziției sale externe, liderul statului a…
-
Lecția de la Kiev. Cum reușește o țară în război ceea ce România în „pace” refuză

Într-un gest care ar trebui să dea de gândit tuturor liderilor de la București, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că din 2026 profesorii vor primi salarii mai mari, iar studenții burse mai consistente. Asta în condițiile în care Ucraina se află în plin război, cu infrastructura distrusă și cu un buget consumat zilnic de…
-
„A ști și a nu uita pentru a nu repeta” înseamnă a nu deveni, la rândul tău, călăul altora!

„A ști și a nu uita pentru a nu repeta” are o greutate istorică și morală enormă, fiind asociată cu lecțiile tragice ale Holocaustului. Este un apel la memorie și la responsabilitate față de orice formă de cruzime sistematică. Cu atât mai dureros devine contrastul atunci când nepoții supraviețuitorilor Holocaustului sunt asociați, prin acțiunile statului…
-
Andrei Popete Pătrașcu: Cât a costat solidaritatea? Românii au dreptul să știe!

La peste trei ani de la declanșarea războiului din Ucraina, România continuă să ofere sprijin constant vecinului aflat în conflict. Ajutoare umanitare, transporturi, sprijin logistic, facilități pentru refugiați, donații militare și, mai recent, transferuri de sisteme de apărare, toate aceste contribuții sunt prezentate în discursul public drept gesturi firești de solidaritate. Însă, în tot acest…
-
Editorial | România pe tabla de șah a marilor puteri: pion sau jucător?

România a ajuns, din păcate, un pion pe tabla de șah geopolitică a marilor puteri. De la deciziile militare la cele economice și diplomatice, poziția noastră este adesea dictată mai degrabă din afară decât din interior, iar voința națională pare tot mai slăbită în fața unor interese globale. Bucureștiul a devenit un executant fidel, dar…
-
Andrei Popete Pătrașcu: Nu comunismul amenință România în 2025, ci incompetența prezentului!

În plin val de măsuri de austeritate, când românilor li se cere din nou să „strângă cureaua”, iată că politicienii din zona PNL și USR se arată brusc preocupați de condamnarea comunismului. Nu prin analize istorice, nu prin reflecție serioasă asupra trecutului, ci cu discursuri goale, menite să acopere frustrările din prezent. Când premierul Bolojan…
-
Andrei Popete Pătrașcu: Regimul de la București a facut din austeritate un plan de guvernare

În plină criză economică, cu un deficit bugetar care apasă din ce în ce mai greu asupra finanțelor publice, guvernul României anunță triumfător un contract de 2,5 miliarde de euro pentru achiziția a 246 de Mașini de Luptă ale Infanteriei (MLI). În același timp, cetățenii sunt pregătiți psihologic pentru noi tăieri: sporuri eliminate, investiții în…
-
Andrei Popete Pătrașcu: Cenzura, această palmă a democrației consolidate

Despre cum este exersată cenzura în democrația românească pe care unii analiști o alintă ca fiind consolidată, vedem în tendința periculoasă de a limita discursul public liber. Ceea ce se întâmplă astăzi în România depășește însă barierele democratice, iar libertatea de exprimare este pusă la zid într-o manieră care revoltă pe oricine înțelege că nu…
-
Andrei Popete Pătrașcu: Politica externă a României este mai mult bazată pe numiri politice decât pe merit și experiență

În prezent România se confruntă cu o criză profundă de leadership și de profesionalism în domeniul diplomatic, dar și în politică, în general. Politicienii români par tot mai des preocupați de interesele personale sau de grup, în loc să se concentreze pe binele națiunii și pe dezvoltarea unei strategii externe care să reflecte cu adevărat…
-
Andrei Popete Pătrașcu: Suveranismul nu înseamnă respingerea Uniunii Europene

În accepțiunea din anul 2025 a Enciclopediei Larousse, „suveranismul” reprezintă doctrina apărătorilor exercitării suveranității naționale în Europa. „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, scrie în Art. 1 al Constituției României. Sper că nu vor ajunge specialiștii pro-europeni să afirme că avem o Constituție anti-europeană și nici faptul că suveraniștii sunt extremiști.…
-
Editorial | Cum au ajuns jurnaliștii, prestatori de servicii mass-media pentru clanurile politicianiste

Ziua Mondială a Libertății Presei este marcată în fiecare an pe data de 3 mai. Subiectul este unul sensibil în întreaga lume, dar mai ales în România, țară care nu este scutită de presiunile și influențele negative asupra presei. În ultima vreme, am putut observa cum unii jurnaliști au devenit prea apropiați de anumite clanuri…
-
Editorial | Andrei Popete Pătrașcu: Lideri de ocazie în partidele politice din coaliție

Politica din România se confruntă cu problema liderilor politici de ocazie în partidele din coaliție. Această instabilitate politică fragilizează partidele și, implicit, evoluția politicii la nivel național. Acești lideri par să nu ofere stabilitate și direcție clară, ceea ce poate duce la rezultate negative în privința evoluției socio-politice a țării. Un exemplu ilustrativ al liderilor…
-
Andrei Popete Pătrașcu: Relevanța monarhiei ca soluție pentru România, în dezbatere publică!

La 6 ani de la trecerea în rândul celor drepți a Regelui Mihai I al României, un subiect care revine în dezbaterea publică este cel referitor la relevanța monarhiei ca soluție pentru România. Alegerea unui sistem de guvernare este o problemă complexă și controversată în egală măsură, iar monarhia nu face excepție. Este unul dintre…
-
Editorial | De ce nu este România o țară suficient de atractivă pentru turiștii străini?

România, o țară cu peisaje pitorești și o bogată moștenire culturală, pare să nu fie pe lista de destinații preferate ale turiștilor străini. Deși există destule motive pentru a vizita această țară, un număr relativ scăzut de turiști străini poate ridica întrebarea: De ce nu este România o țară suficient de atractivă pentru turiști? În…
-
Andrei Popete Pătrașcu: De ce au renunțat multe dintre statele europene la monarhie

Monarhia a fost de-a lungul secolelor principalul sistem de guvernare în Europa, dar în zilele noastre vedem că multe dintre statele europene au adoptat modele republicane. Aceasta ridică întrebarea: De ce aceste țări au renunțat la monarhie? Există mai multe motive pentru această tranziție, iar în acest articol vom explora câteva dintre cele mai importante.…